Călătoria noastră 2+1+1

Și dacă uneori nu credem în minuni, ele ne arată că există.

Nu știu în ce cred, că e Dumnezeu, că e Karma, că e soarta, că lucrurile se întâmplă cu un motiv sau la momentul potrivit, habar nu am. Știu doar că în februarie 2023, cumva, printr-o asociere de lucruri am rămas însărcinată. La fel ca și la T. a existat o succesiune de întâmplări de tipul dacă… dacă copilul nu răcea, dacă nu aveam programat un concediu în luna februarie (care oricum a fost anulat ulterior), dacă nu mă gândeam că după ce îi trece răceala lui T. mă ia pe mine…probabil că deznodământul ar fi fost altul. Dar toate aceste dacă au făcut să reprogramez un control și astfel am avut șansa de a rămâne însărcinată.

Și uite așa începe o nouă poveste pentru noi. Am avut o sarcină mai grea decât la T. Am avut grețuri aproape 4 luni de zile, aproape toată ziua și toată noaptea. Iar când grețurile s-au oprit, au început arsurile (nu, copilul nu a avut par nici mult și nici lung :)). Am avut insomnii și tare mi-ar fi plăcut ca în nopțile când T dormea cu tati eu să dorm neîntoarsă…dar nu. Am avut și niște dureri în zona inghinal/pubiană care efectiv mă rupeau, imi era groază să mă așez pentru că abia reușeam să mă ridic.

Nu m-aș fi așteptat ca a doua sarcină să fie mai grea decât prima, dar uite că… și așa cum bănuiam cumva, este fată, E.I.

Am ales să nasc tot la Medlife, cu același medic, cu speranța că totul o să fie la fel de ”ușor”. Normal că medicul meu din oraș la fel de nemulțumită a fost că aleg același medic pe care ea nu îl agreează, fapt care a făcut vizitele destul de neplăcute, dar am încercat să trec peste.

Nașterea a fost aproape la fel. Sensibil mai scumpă :), alți oameni în sală, dar cumva le-am simțit lipsa celor de acum 3 ani, respectiv medicului neonatolog și a medicului anestezist. Erau mult mai implicați și empatici ceilalți. Nu că aș fi avut probleme cu cei de acum dar așa am simțit.

După naștere am trecut printr-un moment mai greu, sau poate a fost varianta ușoară a unei probleme grave. După câteva ore în reanimare am primit copilul și l-am pus la sân, din fericire laptele a venit la fel de repede ca și prima dată. Copilul a stat cu mine probabil peste o oră și când a fost luat asistenta a venit să mă schimbe, surpriză, sub pătură era o baltă de sânge. Au chemat medicii de gardă și asistente și infirmiere și tot personalul care era pe etaj cred că era în jurul patului meu, din fericire eu mă simțeam bine, chiar nu simțeam a fi ceva în neregulă. După injecții, apăsări, verificări, analize, am ajuns să stau 12 ore la reanimare, atașată vreo 5 ore la un aparat care injecta lent o anumită substanță, dar am depășit cu bine momentul.

Mă bufnea râsul că unul dintre medici era tare îngrijorat și mi-ar fi făcut tranfuzie, pe când celalalt dorea să aștepte că am o grupă rară de sânge și să facă tranfuzie doar la maximă nevoie. Ideea asta că nu îmi dă sânge pentru că am o grupă rară și chipurile să nu îl irosească mi s-a părut de râsul-plânsului.

Da uite ca am trecut si peste asta si cumva am ajuns acasa cu 2 copii. Unul mare dar totuși mic, care a fost supărat ca l-am „parasit” cat am fost in spital si care din acea zi ma pedeapseste mereu, iar mie nu mi se usuca lacrimile gandindu-ma la suferința lui. Si un pui mic si totusi mai mare decat primul, care ne-a pus tare la încercare rabdarea.

Stiu că nimeni nu te pregătești cat e de greu. E drept ca difera atat de mult contextul de la o familie la alta, dar chiar si asa cred ca nu am mai face copii daca am ști prin ce trecem

Experiența mea la Novum by the sea (în extrasezon)

Ca mulți alți oameni, urmăresc și eu destul de multe „vedete” de pe la noi. În fiecare an apar 1-2 locuri prin care se perindă pe rând mare parte dintre acestea. De cele mai multe ori caut și eu cazarea respectiva pe booking sau pe site-ul lor să văd ce prețuri au. De cele mai multe ori cazarea este peste ce aș plăti eu în mod normal așa că mă mulțumesc cu uitatul la poze, dar anul acesta am zis că am nevoie de o mică escapadă și am zis să încercăm Novum.

Am mers în septembrie într-un weekend ce se anunța un pic mai cald și am zis că ne putem bucura de nisip și un soare blând chiar dacă nu vom face baie, cam așa a și fost pentru că deși au fost perioade cu soare chiar puternic vântul a fost in fiecare zi omniprezent.

Am plecat cu mașina electrică, asta după ce ne-am interesat la resort dacă avem unde să o încărcăm și când am ajuns am descoperit că priza lor disponibilă este de fapt o priză casnică. Nimic de zis, am apreciat că am putut încarcă mașina gratuit dar asta a însemnat că a durat vreo 20 + ore ca să se încarce. Era loc pentru 2 mașini cu condiția să ai firul destul de lung, dar un singur loc de parcare era rezervat. In cele 3 zile am văzut vreo 4 mașini la încărcat, e mereu încurajator când văd mașini electrice, mă gândesc la posibilitatea de a respira aer un pic mai curat.

Stațiunea Olimp nu pare prea animată, cu atât mai puțin în extrasezon. Nu știu dacă cumva am ratat noi vreo zona mai specială dar am făcut mare parte din malul mării la picior și zona e destul de anostă. Multe zone cu mormane de scoici, zone pietonale cu cimentul spart, deplasat…. și pentru că era extrasezon, în afară de zonele cu șezlonguri unde era și un bar nu era practic nimic. Să nu uitam totuși că septembrie este perioada Litoralul pentru toți…

Am găsit un magazin să cumpărăm ceva și m-au speriat un pic prețurile… Nu îți dădeai seama dacă ești într-o stațiune mică sau în Mamaia…si am găsit și un plimbă tava. Am zis să ne uităm puțin dupa ce am plătit 240 ron pentru prânz la Novum pentru 2 persoane. Surpriză, nici plimbă tava nu mai e ce a fost. Am zis că e chiar acceptabil meniul din resort si preturile pe care le are 😅

Resortul e chiar drăguț și am observat că sunt extrem de multe familii cu copii, de toate vârstele. Cu piscină cu apă mică unde cel mic poate să stea în fund și tu lângă pe sezlong. Piscina pentru copii cu tobogane și nebunii dar care avea apa prea adâncă pentru copiii sub 2-3 ani. Un parc împădurit, cu leagăne, trambulină, castel gonflabil, zonă de mini golf, șah, patinaj…destul de multe activități.

E o zonă destul de ”instagramabilă” dar din unghiul potrivit. Mi-a plăcut că micul dejun în stil bufet era chiar foarte generos și exista chiar și o zonă pentru copii. E drept că nu tot ce era pe masa aia era chiar bebe friendly.

Am mâncat foarte bine bine la prânz, mâncarea foarte gustoasă dar și prețul a fost pe măsură. Două supe de pui, un orez cu spanac și curcan, încă un fel principal cu carne, o apa și două pahare de vin au fost 240 ron.

Și acum să vorbim de cazare. Cea mai accesibilă variantă are un dormitor destul de mic…chiar m-am mirat cât de mic era, doar un pat și o noptieră, televizorul pe perete și două corpuri de șifonier cumva încastrate în perete.

Sufrageria/bucătăria open space cu o canapea extensibilă care când a fost deschisă scârțâia din toate încheieturile. Bucătăria micuța dar dotată cu tot ce e necesar, frigider, cuptor cu microunde, plita, veselă.

Baia foarte drăguță și spațioasă cu duș walk in dar nu foarte bine gândit pentru că se cam umple de apă prin baie și peste tot aluneci extrem de tare … Și in baie și pe hol/camere.

Tot mobilierul este Rovere, o firma scumpă și care au produse de calitate dar bănuiesc că fiind vorba de o comandă atât de mare nu au folosit chiar cele mai calitative produse.

Plaja de jos este destul de micuță, plina cu șezlongurile și câteva baldachine. Nu știu cum este în sezon dar în septembrie era totul la liber și fără rezervare. Primești și prosop gratuit în baza unui card pe care îl primești la cazare și îl poți schimba ori de câte ori simți nevoia.

Per total mi-a plăcut foarte mult locul și atmosfera. E plăcut că sunt multe familii cu copii și nu trebuie să stai cu grijă că cel mic face gălăgie. Prețurile sunt mari și nu sunt accesibile pentru multă lume dar pentru cine își permite e frumos.

Șocul cel mai mare a fost că pozele influencerilor sunt făcute așa bine că nu prea am recunoscut locul 😅 m-a lovit tare proverbul „La pomul lăudat să te duci cu sacul spart.”

Călătoria noastră către 2+1 – Și a trecut 1 an

A trecut mai mult de un an de când suntem trei și sincer nu știu cum trec zilele. Pe de o parte parcă sunt toate la fel și nimic notabil nu se întâmplă, dar fiecare zi e un pic diferită în felul ei.

Draga T

Ai un an și ceva trecut de o lună și ești în continuare foarte atașat de sân. Am sentimentul că nu ai să renunți prea ușor sau prea curând la el. Chiar acum dormi de o oră lângă mine și mai bine de jumătate din timp ai dormit cu sânul în gură, uneori este foarte obositor. Mă bucur că am putut să te alăptez dar sincer a fost un proces tare greu. Mulțumesc cerului că nu am avut ragade că sincer nu știu ce aș fi făcut, dar am avut aproape la fel de multe episoade de canal înfundat câte luni de alăptare am. Nu știu care e acel sentiment măreț pe care îl simți când alăptezi sau conexiunea aceea magică, poate nu am știut eu să le simt, dar mă bucur că am putut să îți ofer acest confort de a fi alăptat la cerere și te-ai putut alinta în voie chiar dacă asta a însemnat pentru mine uneori multă durere.

Nu știu de ce dar pari un copil tare alintat. Plângi fals și faci o grămadă de prostii. Te lovești voit cu capul de lucruri, muști și scrâșnești din dinți (doamne cât de rău se aude) și lucrurile astea sunt tare copleșitoare pentru mine ca mamă. Cred că și oboseala începe să se resimtă împreună cu toate lucrurile mai mici sau mai mari pe care nu reușesc să le finalizez deloc sau în timpul în care mi-am propus.

Să crești un copil se dovedește un proces tare anevoios (nu că aș fi crezut că e ușor), să crești un copil cu blândețe și fără corecții se dovedește istovitor și un proces plin de imperfecțiuni deoarece este tare greu să nu ridic tonul cand efectiv răbdarea e la minim.

Sunt conștientă că mai sunt mulți ani grei dar sper să reușesc să fiu cea mai bună versiune a mea.

Love Mama

Dragă mamă…

Pot să îmi imaginez că viața ta nu a fost chiar ușoară și cu siguranță când am apărut și eu, al doilea copil, lucrurile au fost și mai grele. Nu știu exact cum funcționează treaba asta cu copilul preferat dar cu siguranță nu am fost eu acela și nici acum nu sunt.

Am simțit mereu că orice fac te deranjează. Stau și mă gândesc acum la cele mai vechi amintiri ale mele și nu găsesc momente amuzante pe care sa le fi petrecut amândouă. Îmi amintesc corecțiile primite din diferite motive, îmi amintesc că mă certai că semăn cu bunica (soacra cu care nu te-ai înțeles niciodată), îmi amintesc că pe la 14 ani m-ai făcut curvă pentru că stăteam cu fundul pe gard cu toți de prin cartier, implicit băieți sau cum plângeam cu cuțitul în mână cand m-ai pus să tai niște pulpe (să știi că nici acum nu prea suport să pun mana pe carnea crudă). Dar nu găsesc amintiri frumoase cu tine, de ce?

Copilăria mea nu a fost urâtă, relația noastră nu a fost doar plină de scene negative dar nu am amintiri plăcute cu tine, doar evenimente neutre, amintiri fără încărcătură emoțională către tine. Acum când mă gândesc la asta mi se pare ciudat.

Am crescut ca majoritatea copiilor din generația mea, fiind mereu comparată cu cei din jur și nu am fost niciodată suficient de bună, nici măcar atunci când eram. Singurul moment în care am simțit că mă susții a fost când am ieșit de la examenul de geografie de la capacitate și ti-am spus că îl pic, ne grăbeam să ajungem undeva și tu mi-ai spus „lasă că îl treci”. Păreai că aveai mai multă încredere în mine decât aveam eu.

Timpul a trecut, ai plecat din țară pe deoparte de nevoie, pe de altă parte cred că ti se rupea inima de dor după baiatul tău care era plecat. Nu neg că ți-a fost greu, că te-ai forțat până când sănătatea te-a lăsat, dar am sentimentul că undeva în adâncul tău știai că nu mai vii înapoi.

Relația noastră a fost bună o perioada, ne vedeam o dată pe an, ne auzeam la telefon de vreo 4-5 ori pe an și ne certam un pic doar când ne vedeam 😅.

Oricât de nemulțumită ai fi de fiul tău tot ți se rupe sufletul după el. Ești ruptă de supărare că nu face ca tine dar esti mereu în coasta lui chiar și când are nevoie să nu fii.

La mine lucrurile stau diferit, ești cred că mulțumită că am crescut, că mi-am făcut un rost și că sunt independentă cât de cât. Am crezut că suntem oarecum ok, imi doream să vii să îți cunoști nepotul și speram să te bucuri când ai să vezi ce căsuța frumoasă am. Și ai venit, ai intrat în casă și ai spus că e aer închis (știai ca eram plecați de 2 zile de acasă, printre altele ca sa te luam și pe tine de la aeroport, normal ca geamurile au fost închise) și ai început din dimineața următoare să îmi freci prin casă, ba podeaua, ba chiuveta cu toate că te-am rugat să iti bei cafeaua în liniște la ora 7.30 nu da mături prin bătătură. M-am simțit ca o împuțită, știam că o să comentezi că nu e totul perfect de curat dar nu credeam că o să te comporți așa și când te rugam insistent să te oprești, era ca si cum nu conta ce spuneam eu că tu știi mai bine.

Totul a escaladat când ai început să ma cerți că nu îmi hrănesc copilul, că el plânge de foame și eu îi dau apă chioară din sân, că nu ii pun sare în mâncare, că nu îl las să guste prăjituri…mama denaturată ce sunt eu al cărei copil e in grafic și cu 300 g peste greutate. Îți e așa de greu să înțelegi că nu toți copiii mănâncă mâncare, că zahărul și sarea nu se introduc în alimentația unui copil de nici 9 luni și că am lapte bun? Erai capabilă să treci peste cuvântul meu in modul în care aleg să îmi cresc copilul. Ai plecat de tot din casă supărată că nu ti-am dat dreptate și chiar și acum cand ne-am văzut tot ai vrut să îi dai mâncare cu toate că eu spuneam nu.

Îmi pare rău că T nu o sa petreacă prea mult timp cu bunica lui, probabil că relația voastră o sa fie 90% online, dar tot ce îmi doresc acum este să pleci și să pot reveni la viață mea.

Când ai plecat mi-ai spus că nu știi dacă soțul meu o să ma suporte așa toată viața și că pleci cu inima îndoită pentru el, nu că ești supărată că ne-am certat. Când ti-am zis să ne mai vedem să îți vezi nepotul cu care apropo nu ai nici o poză ai zis lasă, l-ai văzut. Nu a contat că nu ne văzusem de 2 ani… Nu… Te durea sufletul pentru ginerele tău că are o lepră de nevastă care întâmplător e fata ta.

Îmi pare rău că nu sunt fiica perfectă, nici tu nu ai știut să fii o mamă prea bună.

Îți doresc să fii fericită dar îți spun sincer că după episodul ăsta relația noastră e compromisă.

Călătoria noastră – Primele 3 luni de 2+1

Nu știu exact când a trecut timpul și de la un pui de om de 2600g am ajuns la un sugar de 6200g. Da, timpul trece repede și sunt lucruri care ușor ușor se uită dar oboseala acumulată și greutățile care vin o dată cu ea nu.

A trecut repede prima lună, nici nu mai pot să imi aduc aminte cum arăta T când era mic mic. Prima noapte după ieșirea din spital când era încă adormit de la lampă și un pic icteric și eu nu știam ce să fac să îl trezesc. O lună de zile am scris cu pixul pe foaie fiecare alăptare și fiecare pampers schimbat după ce mi-am dat seama că nu știam să îi răspund medicului în spital când a mâncat bebe ultima dată și dacă a urinat. Panica din acel moment nici nu pot să o explic, mi-am dat seama că oboseala mea poate să mă facă să nu fiu atentă la lucrurile importante în primele zile de viață ale copilului meu.

După prima lună am intrat în lumea aplicațiilor și trec și acum la 3 luni jumătate fiecare lucru acolo: somn, alăptat, scutec, plimbare…tot. În felul asta pot fi sigură că pot răspunde în orice clipă daca s-a schimbat ceva în comportamentul lui.

Ca orice mamă la început am intrat pe toate grupurile ca să văd alții ce fac și cum fac. Dacă auziți vreodată că pe grupurile astea sunt multe mame rele să știți că așa e. Dacă sunteți o persoană care se supără ușor sau aveți nevoie să vă placă lumea mai bine nu intrați sau alegeți cu grijă. Nu toate sunt rele dar e de ajuns să fie o mână de femei care să te critice într-un moment în care tu oricum ești răpusă de oboseală și frustrare și sigur îți fac mai mult rău decât bine.

Am ales în mare să citesc și să învăț din experiența altora fără să ma expun prea mult.

Am încercat să nu mă obsedeze cântarul nici pentru mine si nici pentru bebe pentru că fiecare are ritmul lui.

Am avut șansa să pot alăpta și să pot să îi asigur măcar prin asta o serie de beneficii dacă nu am putut naște natural și încerc să ma bucur de zâmbete și de chicoteli și să îmi controlez pe cât pot ieșiri venite din frustrare, oboseală, neputință și alte sentimente care vin în valuri valuri.

Călătoria noastră spre 2+1 – clinica privată part. 2

Mi-am dat seama că nu am vorbit despre facilitățile pe care le-am a avut la clinica privată.

Am născut în decembrie 2020 în clinica Medlife din București. Pachetul de naștere achiziționat a fost confort dublu (adică un pat într-o rezerva de 2 persoane). Ca și pret, a fost 4500 ron naștere naturală și 7800 ron cezariana, prețurile includ și decontarea cas. Eu mă pregătisem pentru naturală dar nu a fost să fie.

In banii acestia au intrat:

– un set de analize pentru mine inainte de nastere si unul dupa nastere

– un set de analize bebe, se fac 2 dar pe al doilea il platesti

– un test pentru verificarea auzului bebelușului

– 3 mese pe zi, 1L ceai de lactatie dimineata și apa la discreție (la 0,5l)

– toate consumabilele din timpul operației (mai puțin lipiciul, l-am plătit separat)

– consumabile în camera pe perioada internării (prosoape, cămăși de noapte, tampoane, lenjerie de unica folosință, aleze, pasta de dinți, periuta, săpun, papuci de unica folosință)

– toate medicamentele pe timpul internării

Am primit cred că 3 pachete promoționale. Cele mai consistente lucruri din pachete au fost: un pachet micuț de pampersi, o cremă mare bepanten, o crema mică sudocrem, câteva tampoane pentru sâni și 2 vouchere pentru cumpărături cu reducere de 50%, unul de la pampers și unul de la huggies.

Au mai fost diverse creme și geluri, toate micuțe si o sticluță de la secom cu D3.

Am primit un masaj bun și 2 vizite gratuite la pediatru.

De ce să nu te apuci de construit o casă – Part. 6

Pe 14 februarie s-a împlinit 1 an de la prima noastră noapte dormită în casa noastră. E drept că anul trecut după tentativa din februarie ne-am dat seama că nu putem dormi fără draperii și am revenit în martie când am reușit să punem la punct și aspectul acesta.

Nu știu exact cam care este fereastra în care o casă începe să își arate viciile, așa că nu știu dacă e de bine sau nu că unele defecte se văd în primul an (ce vorbesc eu, în ce univers e de bine când se văd defectele).

Despre unele neplăceri am mai vorbit, între timp garanția verbală a lucrării cam asta e… verbală… iar lucrurile fie se așează frumos fie se strică.

În beci nu am scăpat nici acum de mucegai, stau și mă întreb cum ar fi stat situația dacă nu am fi coborât noi să scoatem apa atunci când am scos, oare cum ar fi arătat pereții.

Magazia, care este din lemn făcută peste intrarea in beci, nu este bine izolată și când plouă intră apă în beci și în magazie.

Parchetul de la etaj a început să se agraveze în unele locuri, il simți ușor la picior că sunt foi care s-au ridicat. Plus că lângă ușa de la balcon aparent intră umezeală in casa sau ceva, că s-a umflat o bucățică de rigips de lângă ușă. Am desfăcut plinta dar nu pare umed pe nicăieri, cred că is curenți de aer sau mai știu eu ce, care intră pe lângă termopanul de „calitate”.

În baia de jos am chemat alți băieți să repare, că pleca wc-ul și bideul cu tot cu perete când te așezai.

Tocul de la o ușă tot cădea noaptea, să vezi ce frumos e cand te trezești din somn cu o bubuitura. Așa se întâmplă când ți se spune ca așa se pun tocurile acum…doar prin presare și atât. Noi am zis că suntem de moda veche si am pus silicon.

Stau și mă întreb cum dorm noaptea oamenii aceștia când știu că fac o treabă de mântuială. Vorbim totuși despre o casă, care trebuie să reziste în timp și care ar trebui să te facă să te simți in siguranță.

Călătoria noastră spre 2+1 – Clinica privată

Am mai spus că mi-am dorit să nasc la privat cu gândul că eu nu mă descurc prea bine la capitolul spagă și îmi doream să fiu tratată decent. Faptul că eram și încă suntem în mijlocul unei pandemii in care spitalele sunt supra aglomerate nu face decât să întărească ideea că dacă îți permiți e mai bine să naști la privat.

Mi-am ales medicul de pe internet, e un om foarte apreciat de pacientele lui și e deschis să răspundă la întrebări, e tânăr așa că nu e străin de tehnologie și profită de ea. Eu nu am legat o relație așa strânsă cu el, ne-am văzut de destul de puține ori și probabil nici masca nu ajută să te apropii cât de cât, dar mi-a răspuns mereu la mesaje.

Ca în orice instituție din orice domeniu întâlnești oameni și oameni, clinica Medlife din București nu face excepție. Când a trebuit să fac o doză de dexa in clinică, una din fetele de la recoltare m-a ajutat fără probleme, dar au fost și asistente care când le ceream să îmi ia o tensiune parca făceau ore suplimentare.

A venit momentul internării pe nepusa masă și am interacționat cu mai mult personal. Nu am stat in salon decât 20 de minute și am plecat spre sala de operație. Acolo mi-au pus o perfuzie ca să ajute într-un eventual puseu de tensiune, sau mai bine zis au încercat să îmi pună. Asistenta, care avea niște probleme acasă din ce am prins vorbind pe acolo, mi-a spart două vene din două încercări să îmi pună branula. A treia oară a încercat psihologul care era cu mine acolo și a reușit.

In sala de operație a fost cred că un pic mai stăpână pe ea, m-a ținut bine când am făcut epidurala.

Cel mai tare mi-a plăcut medicul anestezist, era un tip mai in vârstă, posibil cu origini moldovenești, care a venit și a vorbit cu mine înainte, in timpul epiduralei îmi povestea pas cu pas ce face și care m-a încurajez că am fost cuminte și nu am avut puseu de tensiune. Cumva modul lui de a fi pentru mine a fost liniștitor.

Neonatologul la fel, un medic foarte drăguț și pro alăptare. Mi l-a pus pe băiat imediat la sân, m-a muls un pic că să ii dea colostru și apoi l-a pus pe piept sa stea in pic cu mami. Au fost persoane drăguțe in sală, mi făcut poze cu telefonul lor și i-au trimis soțului poze că să știe că suntem bine.

În reanimare eu am stat vreo 8 ore. Pur și simplu nu reușeam să îmi recapăt forța în picioare și ca să pot pleca la salon trebuia să mă ridic în picioare. Mi-au adus baiatul un pic și a stat la sân până a adormit, lucru care s-a întâmplat destul de repede și apoi am așteptat să îmi revin.

Și acolo au fost oameni și oameni cu caractere diferite și grade de empatie diferite dar fără evenimente.

La salon am prins în cele 3 zile 3 sau 4 ture diferite de asistente și infirmiere, de toate felurile. Unele foarte concentrate pe muncă, unele foarte axate pe respectarea protocolului covid, unele destul de reci și distante, unele foarte vorbărețe și dornice să ajute, nu toate extrem de pricepute. În mare, mi-am schimbat branula de încă două ori, am făcut un nodul micut de la anticoagulant (doar de la al 3lea, facut de alta asistenta) și m-am enervat pe medicul neonatolog care a fost într-o seară de gardă pentru că în loc să se uite la iritație si să îmi explice calm ca e ceva normal, mi-a aruncat pastila de la ușă că dacă citeam fișele primite știam că e o iritație normală. Colac peste pupăză, pe fișe scrie ca e normal sa apară niște iritații dar ca si alea trebuie văzute de un medic.

Am făcut un masaj, gratuit de la clinică, am văzut o demonstrație de băiță dar fără apă pentru că covid și am vorbit cu un specialist în alăptare și neonatologul care a asistat nașterea, ambele foarte deschise si foarte pro alăptare.

Cezariana mea a fost închisă la suprafață cu un lipici, e ceva ce folosește medicul respectiv și e contra cost. Acel lipici mi-a permis sa fac duș imediat ce m-am simtit capabilă si nu am avut nevoie de pansamente și curățare. A fost foarte comod, recomand.

Medicul m-a vizitat de 2 ori, de la distanță. Nu mi-a plăcut că nu a venit să se uite la operație dar spre norocul meu totul a fost bine.

Călătoria noastră spre 2+1 – Nașterea

Timpul a zburat și fără să ne dăm seama am ajuns în săptămâna 36, pentru că am medic și în Galați și în București, alternez vizitele. Chiar dacă am simțit că medicul din Galați e supărat pe mine pentru că nasc la București, cred că are o problemă și cu medicul ales, am continuat să merg la control. La 36 de săptămâni am mers să fac o ecografie și surpriză ceva nu era în regulă. Mi-a spus că recomandarea este de internare dar pentru că e pandemia de covid și știe că eu vreau la București îmi recomandă să merg urgent acolo.

Vineri eram in București la control, lucrurile nu arătau extraordinar dar mai era un pic de timp. Am făcut 2 doze de dexa ca sa ajutăm plămânii bebelușului să se dezvolte și am programat un nou control pentru luni. Luni lucrurile erau în continuare stabile, bebe micut dar părea că a mai luat în greutate puțin, eu in schimb aveam o tensiune destul de mare. Am programat un nou control pentru miercuri dimineață și am plecat înapoi în Otopeni.

Miercuri la ora 8 eram in clinica, la 8 jumătate eram in cabinet și 15 min mai târziu făceam procedurile de internare, intram in operația de cezariană. Totul s-a petrecut atât de rapid și de neașteptat încât nici nu am ce apucat să conștientizeze ce s-a întâmplat. Am reușit să plâng un pic când am ieșit să vorbesc cu D și să îmi iau bagajul pentru internare.

Am intrat imediat în circuit și la 11.29 se năștea El, T-A, un pui mic de om dar puternic.

Și uite că s-a întâmplat și am devenit mamă.

Călătoria noastră spre 2+1 – Medicul

Eu sunt din provincie dar mi-am imaginat că atunci când voi naște o să merg la o clinică privată. Inițial am zis ca voi merge la Brașov dar undeva pe la jumătatea sarcinii am ales să merg la București. Eu am medicul meu ginecolog în oraș la care merg de mai mulți ani și alături de care am pornit pe drumul acesta cu mult înainte de a avea un test pozitiv de sarcină. Știam că nu vreau să nasc aici și vizita făcută la maternitate pentru o serie de analize nu a făcut decât să îmi întărească această convingere (Eram acolo când se interna o femeie pentru o cezariană și infirmiera o tot întreba dacă sigur nu și-a adus un pachet de vată, asta dupa ce femeia i-a spus că medicul nu i-a specificat acest lucru ca fiind necesar). Sunt convinsă că există mulți medici buni în sistemul de stat, la noi în oraș oricum toți cei care consultă în privat sunt angajați și la unul dintre spitalele de stat din oraș deci dacă un medic din oraș e bun, sigur îl găsesti și în spital, sper eu la fel de profesionalist.

Mi-a fost un pic jenă să îmi anunț medicul că vreau să nasc în București dar pe undeva prin săptămâna 28 mi-am făcut curaj și i-am spus că doresc să nasc la privat și la ce medic merg. În secunda 2 am simțit cum s-a schimbat aerul în cameră. Mi-a prezentat riscurile, pentru că până la București este un drum de 3 ore jumătate și se pot întâmpla multe și dacă vreau să nasc natural nu voi ști când o să fie momentul. I-am explicat că sunt conștientă de acest lucru și că știu că există șanse să nasc în oraș pentru că momentul poate fi imprevizibil dar mă simt eu liniștită să am opțiunea asta. A zis că înțelege comoditatea alegerii unei nașteri la privat dar că să nu cred că diferă cu ceva de cea de la stat. A rămas să ne vedem după morfologia de 30 săptămâni pentru o secreție și o cultura de col. În săptămâna 32 mă prezint la cabinet, intru și surpriză, medicul meu nu mă mai întâmpină cu vocea veselă și cu întrebarea de rigoare cum e bebe ci cu „deci, cum a rămas?”. Mi-am dat seama că mă întreabă dacă tot la București vreau să nasc și când am zis da și că am venit pentru secreție mi-a spus că nu e cazul, că o facem la 34 de săptămâni că așa e protocolul și că ea o să se țină de protocol indiferent unde aleg să nasc. Am întrebat dacă e supărată pe mine, mi-a răspuns că nu. Am întrebat care e protocolul dacă mă apucă durerile nașterii, mi-a spus că e prea devreme să mă apuce și mi-a zis că în momentul respectiv îmi iau geanta și mă prezint la spital. Totul sec și distant, nu tu consult, nu tu ecografie, nu tu analize. Am plecat aproape cu lacrimi în ochi de acolo cu gândul că am făcut ceva greșit încercând să aleg ceva ce mă face pe mine să mă simt confortabil…asta în condițiile în care ar trebui să nasc între crăciun și revelion și mă gândesc că nu este o bucurie pentru nici un medic să vină în perioada sărbătorilor la spital. Nu știu de ce s-a supărat? Nu știu dacă o deranjează faptul că am ales să nasc în alt oraș sau că nu i-am cerut ei recomandare de medic în București. Oricare ar fi motivul simt că sunt pedepsită fără rost și nu înțeleg de ce.

E drept că nu știam exact încotro sî mă îndrept atunci când am ales medicul din București dar am zis că recomandarea fostelor paciente este cea mai bună. Sunt conștientă că fiecare rezonează cu medicul diferit și un medic bun pentru mine poate nu este tocmai pe placul prietenei mele, dar dacă recomandările sunt mai multe te gandești că o să fie bine.

La semnarea contractului am primit o listă cu peste 30 de nume de medici ginecologi din cadrul clinicilor Medlife București care au contract și cu CAS. Ca o persoană care umbla un pic pe net am luat și eu lista și am rugat fetele de pe grupul de mămici să îmi recomande pe cineva. Au apărut predominant 3-4 nume, ținând cont că lista era destul de lungă am zis că am avut o rata de succes destul de mare.

Am luat cele 2 nume de doctori care au apărut cel mai des și am început să caut păreri pe alte grupuri și la alte postări, să le caut paginile de facebook și să văd ce pot găsi despre ei pe site-urile de specialitate.

Am ales în cele din urmă un nume și mi-am făcut programare. Medicul pare unul de treabă, nu este nici un medic care să fie extrem de empatic dar nici unul foarte distant. Mă întreabă mereu dacă e ceva ce aș vrea să mai știu, m-a ajutat să îmi trimită pe whatsapp o adeverință pentru că uitasem să o cer în cabinet și deja eram plecată (mi s-a părut tare fain) și pare destul de disponibil. Mi-a dat de înțeles că voi naște cu el indiferent când o să se declanșeze travaliul chiar dacă este sau nu de gardă.

Mi se pare nedrept din partea unui medic să își schimbe atitudinea față de pacient pentru că acesta caută o alternativă mai bună pentru el, mai ales când decizia nu este influențată de performanțele medicului ci de starea spitalelor de stat, despre care știm cu toții că nu sunt cele mai curate și cele mai dotate oricât de buni ar fi medicii din ele. Și când te gândești că mai este și pandemia asta care te condiționează și să nu ai vizite și la bagaj… cred că persoanele care pot să facă efortul de a merge la un spital de stat ar trebui să o facă și medicul curant să îl sprijine în decizia luată că în ziua de astăzi nu este un moft, este o șansă mai bună de a putea avea o intervenție reușită fără bacterii surpriză și alte nebunii.